Descopera Delta!

Din totalul celor 300 de rezervații naturale ale lumii, Delta Dunării ocupă locul trei ca importanță ecologică, după Marea Barieră de Corali și Insulele Galapagos. Datorită celor peste 5000 de viețuitoare indexate pană în acest moment, această regiune pitorească și-a primit titulatura de Rezervație a Biosferei în cadrul UNESCO încă din anul 1991.

Delta Dunării este un tăram al superlativelor:

  • cea mai mare rezervație de campii umede din Europa
  • cea mai compactă suprafață de stufăriș de pe glob
  • gazda celei mai mari colonii de păsări mixte a ”bătanului continent”
  • cel mai tanăr pamant romanesc ce își mărește volumul în fiecare an cu aproximativ 40 de metri pătrați
  • singurul loc din țară unde se găsesc păduri de nisip – Letea și Caraorman (unde cresc liane grecești, arbori vechi de sute de ani, orhidee sălbatice) celebre pentru caii sălbatici și dunele de nisip asemănătoare cu locurile deșertice
  • cea mai bogată zonă piscicolă din țară
  • cea mai conservată și luxuriantă deltă din Europa și singura din lume declarată Rezervație a Biosferei
  • locul cu cel mai mare potențial de plante medicinale din Romania

Delta Dunării se numără printre cele mai atractive destinaţii turistice din Europa, care te surprinde cu natura sălbatică, satele lipoveneşti desprinse din poveşti, bucatele tradiționale, dar şi cu o atmosferă liniştită. Acesta este locul ideal pentru sesiuni de birdwatching – Delta Dunării este gazda a milioane de păsări sălbatice din peste 320 de specii unice, reprezentand aproximativ 81% din avifauna Romaniei.

Un sejur în Deltă fără o plimbare cu barca este incomplet – pornește pe lacurile de smarald mozaicate cu nuferi și lotuși, navighează pe canalele stramte decorate cu panglici de stufăriș, papură și rogoz – pentru a descoperi paradisul faunistic cu peste 1830 de specii de plante.